CELEBRAM ROMANIA CENTENARA(1918-2018)

Revista Cuvant Masonic-editata de Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucuresti

Revista Cuvant Masonic-editata de Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucuresti

 

Articol Ziua de Constanta “20 de loje din Constanta, în sărbătoare”

20 de organizaţii masonice constănţene au serbat zilele trecute 20 de ani de masonerie fără graniţe în România. La doar patru ani după căderea comunismului, în 1993, masoneria se „redeştepta”, potrivit avizaţilor, pe teritoriul ţării. În prezent, potrivit datelor oficiale, Constanţa ar fi pe locul doi în ţară în ceea ce priveşte cifra lojelor masonice înregistrate şi recunoscute oficial. În acest context, este de precizat că, în urmă cu doar câteva zile, Viorel Danacu, intitulat „Suveran Mare Comandor, Mare Maestru” al Marii Loje Naţionale a României – Loja de Ritualistică Comparată şi Cercetări Masonice, Preşedinte al Centrului Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti, le-a transmis fraţilor întru credinţă un „cuvânt aniversar”, cu ocazia serbării a 20 de ani de la Redeşteptarea Masoneriei Române.

Revenind la judeţul Constanţa, aşa cum arătam în ediţiile precedente, acesta se mândreşte cu 20 de organizaţii oficiale de tip masonic, fiind astfel ocupantul primului loc la nivelul Regiunii Sud-Est a României. Lista lojelor masonice constănţene este deschisă de Sfânul Andrei şi continuată de Steaua, Cavalerii Dobrogei, Ovidius, Farul Ospitalier, Steaua Sudului, Marea Neagră, Minerva, Anghel Saligny, Pitagora, Maeştrii Tomitani, Tomis, Adonai, Colosseum, Glykon, Demnitatea Pontică, Uzun Hasan, Adoniram, Cavalerii de Mangalia şi Cavalerii lui Mircea. La nivelul judeţului Galaţi sunt înregistrate patru organizaţii masonice, două în Tulcea şi în Vrancea, şase în Argeş, două în Călăraşi, câte una în Dâmboviţa şi Giurgiu, două în Ialomiţa, cinci în Prahova şi una în Teleorman. Potrivit datelor noastre, în judeţul Dolj sunt patru organizaţii masonice, una în Gorj, patru în Mehedinţi, cinci în Olt, patru în Vâlcea, două în Arad, trei în Caraş Severin, patru în Hunedoara şi 14 în Timiş. Tuturor acestor fraţi masonici constănţeni, dar şi celorlalţi din ţară, Marele Maestru Viorel Danacu le-a amintit despre redeşteptarea masoneriei în România, căci „timp de 45 de ani de Comunism, masoneria s-a aflat în adormire, fiind oprimată şi destrămată cu bună ştire”. Facem precizarea că, în ediţia online a cotidianului nostru, puteţi accesa, la adresa http://stiri-masonice.ro/?page_id=243, textul integral al Cuvântului fratelui Viorel Danacu.

COMUNICAT DE PRESA – 24 ianuarie 2013

Cuvânt Aniversar -20 de ani –( 24 ianuarie 1993-24 ianuarie 2013 ),
De La Redesteptarea Masoneriei Romane ,
Dragi Frati si Surori ,
Azi se implinesc 20 de ani ( 24 ianuarie 1993-24 ianuarie 2013 ), de la redesteptarea masoneriei pe teritoriul Romaniei , pentru ca timp de 45 de ani de Comunism , masoneria s-a aflat in adormire , fiind oprimata si destramata cu buna stire .

Fiind unul dintre cei care abia la 13 ani dupa Revolutia  din 1989 si la 10 ani dupa 24 ianuarie 1993 , cand masoneria a inceput sa-si reia oficial lucrarile ritualice , am semnat pentru prima data  la 12 decembrie 2002 , la Paris , un Tratat de Amicitie si Recunoastere cu Marea Loje a Frantei , Grande Loge de France , avandu-l ca Mare Maestru atunci , pe Il. Fr. Yves Max Viton , cea care a gazduit francmasoneria romana in exil , sub conducerea Il. Fr. Marcel Schapira , imi permit ca azi  impreuna cu totii fratii romani , in primul rand sa aducem un omagiu tuturor fratilor care ne-au sustinut si ajutat in toate acele vremuri grele , care acum sunt la Orientul Etern , cat si sa multumim fratilor romani , care au supravietuit dupa 1989  in frunte cu Il. Fr. Nicu Filip , a fratilor din Franta , Italia , Israel , S.U.A. , care ne-au ajutat ca la 24 ianuarie 1993  sa ne reluam activitatea masonica .

Comunicat Masonic – 09.12.2012

Conventul MOFR 08 .12. 2012

Sambata 08 .12. 2012 , in Bucuresti , a avut loc Conventul Marelui Ordin Feminin Roman , condus de Sora Graziela Barla , Mare Maestru .

Au fost invitate Obedientele Masonice din Romania , astfel ca din partea MARII LOJI NATIONALE A ROMANIEI-Loja de Ritualistica Comparata si Cercetari Masonice , a participat o delegatie condusa de Il. Fr. Viorel Danacu 33 , Mare Maestru , precum si delegatii din partea Marelui Orient al Romaniei , Marii Loji Nationale Romane 1880 si altele .

Cu aceasta ocazie Marea Maestra , Graziela Barla , a prezentat unele schimbari care s-au produs in cadrul Obedientei , precum si “DECLARATIA FRATERNITATII “ , pe care au lansat-o Obedientelor Masonice din Romania.